Piciorul Diabetic

Diabetul zaharat este o maladie asociată cu riscul unor complicații ce pot pune în pericol o serie de organe și funcții ale organismului. Una dintre cele mai amenințătoare complicații este la nivelul picioarelor.

Piciorul diabetic este una dintre cele mai grave complicații ale diabetului zaharat. Problema este legată nu numai de consecințele asupra sănătății, având și un impact negativ asupra calității vieții.

De aceea, ca prim element în tratamentul piciorului diabetic, trebuie aplicată o atitudine preventivă, activă, prin care să se poata depista afecțiunea într-un stadiu cât mai incipient.

Piciorul diabetic nu apare neapărat la un diabetic vechi, această patologie trebuie recunoscută de un pacient, astfel încât toți diabeticii să ia măsuri preventive și curative din timp.


Piciorul diabetic este o patologie care apare datorită afectării concomitente a vaselor de sânge și nervilor membrului inferior.

Chiar și problemele obișnuite pentru persoanele sanatoase, precum bătăturile, călcâiele crăpate, calusurile sau tăieturile se pot agrava și conduce la complicații. Această particularitate este legată de lipsa sensibilității în picioare care face ca aceste probleme minore să fie, adesea, observate prea târziu. Infecția unor astfel de afecțiuni are consecințe grave, ajungând până la amputarea unor părți ale piciorului!

Ceea ce trebuie să cunoască pacientul diabetic sunt măsurile de prevenire ale bolii și semnele de boală care îl vor conduce către medicul specialist pentru tratament curativ de urgenta.
 Ideea generală este de a întârzia cât mai mult apariția complicațiilor la nivelul picioarelor și, astfel, de a ajunge cât mai târziu la necesitatea unei intervenții chirurgicale.

Odată cu diagnosticul de diabet :
• urmați sfaturile și recomandările de dietă și de tratatament date de medicul nutriționist;

• citiți despre diabet și încercați să recunoașteți particularitățile pe care le are diabetul în cazul dumnevastră, de exemplu particularități legate de activitatățile zilnice, de ocupație, de obiceiurile alimentare;

• nici un efort nu este prea mic pentru a menține un regim de viață echilibrat și activ - cu cât sunteți mai educat și mai atent, cu cât înțelegeți mai bine toate potențialele complicații pe care le poate produce această boală a secolului noastru, cu atât veți reuși să vă feriți de complicații potențial grave;

Diabetul poate genera mai multe complicații în cursul evoluției: picior diabetic, retinopatie diabetică, insuficiență renală. Căutați să vă informați despre posibilitatea de a preveni toate aceste complicații. Intrebați specialistul! Chiar în condiții aparent normale, afectarea acestor sisteme și organe poate evolua astfel încât să fie prea târziu la memnetul când devin simptomatice!

Ulcerul şi amputaţia reprezintă riscuri majore ale evoluției piciorului diabetic. De aceea, pentru a le preveni, se recomandă căteva reguli simple - le veți găsi citate în multe locuri pe internet dar niciodată nu este prea târziu să le luați în considerare:
• spălați zilnic picioarele cu apă și săpun!

• purtați numai ciorapi curați de bumbac călcați cu fierul. o altă sugestie este legată de culoarea deschisă a ciorapilor necesară deoarece orice leziune sau rană care apare se va vedea imediat ca o pata pe ciorap!

• priviți-vă zilnic talpa piciorului folosind dacă este necesar o oglindă. Dacă nu puteți, cereți ajutorul cuiva apropiat. Este foarte important ca leziunile piciorului să fie văzute în stadiu incipient. Rețineti că în timp, datorită apariției neuropatiei diabetice și oftalmopatiei diabetice este posibil să nu mai simțiți senzația de durere la nivelul picioarelor și, similar, este posibil ca în timp să nu mai vedeți corect leziunile mici, incipiente!

• este util de consemnat orice schimbare de culoare, leziune, zgârieturile.

• prezența picioarelor reci sau amorțite, dureroase sau cu parestezii (senzație de furnicătură), ar putea să vă tenteze să le încălziți. Din păcate, în cazul cel mai frecvent, în care picioarele nu pot simți corect caldura, este posibil să vă ardeți cu apă fierbinte, sticle cu apă caldă sau alte sisteme de încalzire. Cel mai bun mod de a ajuta picioarele reci este să purtați șosete termo sau termice precum sunt cele pentru turism montan.

• purtați încălțăminte potrivită, moale, ajustată adaptabilă - calități de multe ori oferite de pantofii de sport moderni. Purtați întotdeauna șosete de bumbac, indiferent ca sunteți la exterior sau în interiorul casei.

• înainte de a achiziționa o pereche de încălțăminte, verificați cu mâna asperitățile și marginile acestora pentru a evita ranirea piciorului.

• în cazul piciorului diabetic nu este recomandat mersul desculț, nici in aer liber, nici prin casă. La plaja purtați șlapi și folosiți în apă încălțăminte specială de plastic, uscarea trebuie să fie ulterior completă și cît mai rapidă.

• puteți utiliza zilnic o crema hidratantă - emolientă, dar NU și între degetele de la picioare!

• efectuați ecografie Doppler de membre pelvine, control clinic anual!

• alarmați-vă și solicitați imediat consult medical sau chirurgical într-un centru de specialitate la apariția unuia dintre următoarele semne clinice: febră, durere, roșeață sau umflarea piciorului, leziuni sângerânde sau zemuinde ale tegumentului piciorului. Nu luați antibiotice din proprie inițiativă!!

Centre de Diagnostic și Tratament Diabet

Centre de Chirurgia Diabetului

Chirurgia Piciorului Diabetic Charcot

programeaza un control programeaza un control

Pentru programari sunati la
0728 894 188